antet

home

editoriale cacib caini pisici facebook

PITON VERDE DE COPAC
Monstrul verde din terariu

de Daniel Purcaru
daniel.purcaru@petzoom.ro

Pitonul Verde de Copac (Morelia viridis) constituie o provocare pentru crescătorii de reptile, chiar şi pentru cei mai experimentaţi, fiind un animal extrem de pretenţios în captivitate.
Un tânăr băimărean, Ovidiu Oşan, şi-a propus nu doar să crească astfel de exemplare extrem de atrăgătoare, dar şi să încerce să le înmulţească. „Pasiunea pentru Morelia viridis a apărut odată cu primele reptile pe care le-am achiziţionat, dar lipsa de experienţă m-a oprit să îmi cupăr un animal scump şi greu de întreţinut. Prieteni cu ştate vechi în teraristică m-au sfătuit să îmi fac ucenicia cu animale ieftine, comune şi uşor de întreţinut, le-am ascultat sfatul, bine am făcut şi acum dau şi eu acelaşi sfat tinerilor pasionaţi de animale care vor să crească acasă reptile”, a declarat Ovidiu Oşan, care şi-a achiziţionat primul Piton Verde de Copac doar după ce a fost admis la facultatea de medicină veterinară.
„Oportunitatea de a lucra cu medici specialişti în caz de probleme de sănătate a şerpilor m-a încurajat să demarez un plan mai vechi, acela de a creşte şi înmulţi animale mai pretenţioase. Ţin legătura cu crescători de reptile din toată Europa, iar primul şerpişor verde a sosit la mine din Cehia, de unde voi mai achiziţiona şi alţii. După un an şi jumătate, timp în care am avut succes cu creşterea primului Morelia, i-am cumpărat pereche, via Suedia, un animal de aceeaşi vârstă cu al meu, urmând ca în maximum un an cei doi să fie maturi sexual şi să-i pot pune împreună pentru împerechere. Această specie prezintă un polimorfism cromatic accentuat, respectiv puii sunt galbeni, iar adulţii verzi. Tocmai datorită acestui lucru mi-am cumpărat un al treilea pui de piton, o nostalgie, poate ciudată, de a avea un pui de şarpe galben, măcar pentru o vreme. Achiziţionarea acestui ultim pui este şi o provocare. Este un animal cu probleme, respectiv nu se hrăneşte singur, alimentaţia fiind administrată forţat. Sper să îl aduc la starea naturală prin crearea unor condiţii cât mai apropiate de cele naturale, umiditate, temperatură, decorarea terariului cu multe crengi şi frunze şi, un lucru foarte important, intimitate”, a explicat tânărul băimărean.

„Filonul”

Aria de răspândire a speciei Morelia viridis cuprinde mai multe insule din Arhipelagul Indonezian, pe fiecare insulă trăind o anumită varietate a acestei specii, numele insulei dând şi numele varietăţii. Pentru un ochi neavizat, determinarea unei anumite varietăţi este extrem de dificilă, diferenţierea făcându-se pe aspecte morfologice aparent minore, cum ar fi tonalităţi ale culorii verzi combinate cu zone restrânse de alte culori dispuse conform unui tipar specific, numărul solzilor supralabiali, dimensiunea solzului nazal, dispunerea culorii negre pe vârful cozii şi, nu în ultimul rând, dimensiunea şarpelui şi temperamentul.
„Pitonii mei fac parte din varietatea Aru, cea mai comună şi mai ieftină varietate a speciei Morelia viridis. Puii pe care-i voi obţine vor fi vânduţi crescătorilor din afara ţării, sau schimbaţi cu alţi pui de Piton Verde de Copac, dar din altă varietate de culoare. În timp, vreau să am mai multe varietăţi ale acestei specii şi voi acţiona ca şi până acum, uşor, prin achiziţionarea unei perechi sau două”, a spus Ovidiu Oşan, expunându-şi planul de crescător.

În captivitate

Morelia viridis este o specie cu pretenţii în captivitate. Sunt şerpi sensibili la orice variaţie de umiditate şi temperatură. Terariul trebuie prevăzut cu crengi dispuse pe mai multe etaje, zona de jos fiind umedă şi rece, la mijloc echilibrat ca temperatură şi umiditate, iar partea superioară mai caldă şi mai uscată. Este important ca animalul să poată ajunge uşor la hrana care e administrată pe sol. La maturitate, un Piton Verde de Copac, care poate atinge 1,8-2 metri în lungime, trebuie să aibă un terariu foarte bine aerisit, în formă de cub cu laturile de cel puţin 60 centimetri. Este obligatoriu să aibă un vas de apă generos, care reprezintă mai mult sursă de umiditate decât sursă de apă potabilă (necesită o umiditate relativ mare, 60-80%, precum şi o fluctuaţie mică de temperatură: 26.5-29.5 Celsius).
Apa de băut se administrează prin stropirea animalului de două sau trei ori pe zi, iar şarpele bea apa care se strânge între pliurile corpului formate prin încolăcire. Datorită activităţii scăzute a şerpilor, hrana nu trebuie să depăşească 10 procente din greutatea corporală a animalului şi se administrează o dată pe săptămână în cazul puilor şi o dată la două săptămâni în cazul adulţilor - acest şarpe e unul neveninos, dar înzestrat cu colţi lungi, curbaţi pe spate, cu care străpunge blana mamiferelor de dimensiuni reduse şi solzii reptilelor mici, acestea alcătuind principala sa sursă de hrană. Deşi trăiesc în copaci şi unii susţin că se hrănesc „în principal cu păsări”, Karl H. Switak, care a efectuat o laborioasă muncă de teren pentru a determina cu ce se hrăneşte acest şarpe, şi care a examinat conţinutul stomacului a mai mult de 1.000 de exemplare, nu a găsit nicio urmă de pasăre.
În ceea ce priveşte înmulţirea, Pitonul Verde de Copac trebuie să beneficieze de condiţii cât mai asemănătoare sezonului ploios din habitatul lui natural. Aceasta implică scăderea treptată a temperaturii cu 2-3 grade Celsius şi creşterea umidităţii cu 10-20 de procente, asociate cu absenţa mâncării. La scurt timp de la crearea condiţiilor de mediu, masculul se introduce în terariul femelei şi se lasă animalele cât mai liniştite, eventual într-o cameră în care nu intră mulţi oameni.